Mahalaua politicii, fundătura în care a ajuns votul universal

Etichete

, , ,

Articol preluat din Evenimentul zilei                                                                           VOCILE DREPTEI: Mahalaua politicii, fundătura în care a ajuns votul universal  

Autor:  Paul Ghiţiu

O victorie istorică sau isterică?

Victoria USl-ului din toamna trecută a fost prezentată, de reprezentanţii acesteia şi de trompeţii din presă şi societatea civilă asociată ei, ca fiind zdrobitoare, uriaşă, masivă, fără precedent. Şi asta mai ales de trubadurii şi truverii PSD, care, în frunte cu maestrul Iliescu, au „cântat cânt nou de pionier” partidului devenit o forţă planetară. Ca atare, şi legitimitatea puterii din noul parlament şi a guvernului Ponta sunt clamate ca dincolo de orice putinţă de tăgadă. „Poporul” le-a dat în mână destinul ţărişoarei, iar ei împovăraţi de griji, cu frunţile încreţite de gânduri şi proiecte, cu sudoarea şiroind în mici pâraie ale devotamentului şi responsabilităţii fără limite, au purces la treabă. Odată aruncate, aceste „bombe propagandistice” au devenit „bombe mitologice” şi riscă ca aşa să rămână. Dar oare acesta este adevărul. Să vedem şi să revedem câteva date statistice.   Am eliminat PNL-ul de la rezultatele din anii 1992, 1996 şi 2004 când era prins fie în CDR, fie în DA. La datele din 1990, dar şi din 92 şi 96 mai trebuie adăugate pentru FSN procentele (în 1990 de circa 8 – 10 %) unor formaţiuni, care fie s-au topit în FS, FDSN, PSD, fie s-au desfiinţat dar al căror electorat era mai curând de stânga. Ce observăm: Scorul anului 2012 este departe de cel al anului 1990. Atunci da, victorie zdrobitoare. Dar care nu a ţinut prea mult. Într-o vreme, în care opţiunile se schimbau mult mai încet decât acum, în numai 2 ani, fostul FSN scădea la jumătate, iar CDR-ul obţinea 20 %! Cât timp îi va lua electoratului de acum să se schimbe? Începând din 1992 PSD-ul a avut, până în 2004, în jur de 4 milioane de voturi. Câştigul din 2012 faţă de 2008 al PSD + PNL + PC(Antene) este, în măsura în care şi PC-ul aduce un 1 – 1,5 %, şi dacă luăm în calcul şi creşterea cu 400 de mii a prezenţei la vot, undeva între 100 şi 150 de mii de voturi. Şi asta după toată campania furibundă a anilor 2011 şi mai ales 2012 şi manipularea alegătorilor de televiziunile trustului Intact. Probabil că în viitor nu vom mai avea nicio CDR sau o DA capabilă să polarizeze la fel de multe voturi ca la alegerile din trecut. Este posibil să avem însă un PPDD, sau ceva de genul acesta, poate chiar mai rău – un partid Dogaru – care să concureze cu ceea ce va fi atunci actuala putere. Câţi mai votează, cine votează? Am avea şi aici câteva observaţii: Este foarte posibil ca la viitoarele alegeri prezenţa la vot să aibă o scădere similară cu cea dintre 2004 şi 2008 şi să ajungem la o prezenţă de vot în jurul a 30 %. USL a fost votat în 2012 de 24,7 % din populaţia votantă a ţării; la o prezenţă în jur de 30 %, se va putea ajunge la putere cu votul a doar 13 – 17 % dintre votanţi. Votanţii aparţin tot mai mult segmentelor de pensionari, asistaţi, funcţionari şi studii medii sau primare. „Mahalaua politică” şi clientela arborescentă de partid cu supuşii ei  formează la rândul lor o tot mai mare parte dintre votanţi. Segmentul cel mai dinamic, cel al întreprinzătorului – fie el om de faceri mic şi mijlociu din România, fie el românul plecat la muncă în străinătate şi care activează acolo cu succes –  este tot mai redus. Fundătura votului universal Avem, deci, cu votul anului 2012 şi probabil cu cel al alegerilor viitoare două probleme extrem de importante. Prima ar fi aceea că ponderea celor care votează pentru toţi ceilalţi a scăzut dramatic în cei 22 de ani şi probabil va continua să scadă. Dacă în votul lor i-ar reprezenta şi pe alţii nu ar fi o problemă, dar ei nu votează pe baza unui mandat dat de cei care nu vin la vot. A doua ar fi calitatea votului lor. Peste 75 % dintre votanţii USL (acum, dar posibil ai oricui alt câştigător în viitor) se încadrează în acelaşi timp în mai multe dintre grupele de:

  • pensionari, asistaţi, funcţionari,
  • analfabeţi, studii primare, studii medii şi
  • persoane dispuse la încălcarea legii, infractori, interlopi, structuri mafiote.

Această tristă realitate face ca viitorul acestei ţări să fie decis de cei care nu înţeleg prea multe din lumea în care trăiesc, din cei care aşteaptă pomana statului şi a diverşilor şefi şi şefuleţi politico-administrativi, din clientela de partid, din cei care, din cauza vârstei, nu mai văd întotdeauna dincolo de ceea ce ei au nevoie acum, sau din cei pentru care legea este, atât timp cât încearcă să servească interesele majorităţii pe termen lung, un pericol sau un duşman. Este un electorat care însumează caracteristici cum ar fi incultura, lipsa informării, lipsa viziunii, lipsa energiei constructoare, deformarea morală, pasivitatea, isteria-egoistă. Rezultatul: Parlamentul actual este cel mai lipsit de personalităţi reale, cel mai incult, penal, analfabet, plin de loaze şi de slugi politice parlament de după 1989. Votanţii menţionaţi mai sus aleg oameni asemenea lor. Cei care ajung la putere nu vor, nu ştiu şi nu pot să-i determine pe cei care nu mai votează să voteze din nou şi nici să-i facă pe alegătorii actuali mai buni. Ba, mai curând, invers. E greu de crezut, e practic imposibil, ca un astfel de electorat să aducă la putere politicieni serioşi, nepopulişti, cinstiţi, competenţi, responsabili. Votul universal, care dă putere acestei părţi a populaţiei, tot mai masiv reprezentată în populaţia totală tocmai datorită caracteristicilor de mai sus, ne conduce astfel către un dezastru complet al statului, dar şi către un dezastru identitar, atât la nivelul persoanei cât şi al naţiunii. Este votul o datorie? Evident, la astfel de argumente, răspunsul activiştilor stângişti ar fi: E vina celor care nu votează! Trebuie să se ducă la vot, să-şi exercite acest drept, să aleagă pe cine trebuie! Păi cum să facă asta când posibilitatea candidaturii este îngrădită în mod grosolan (aş cuteza un cuvânt din vocabularul propagandei comuniste – samavolnic) prin numărul de semnături necesare unei persoane pentru a candida şi prin numărul de voturi cerut pentru a câştiga, la concurenţă cu uriaşele maşinării politico-mafioto-mediatice ale partidelor, prin numărul de membri ceruţi unui nou partid pentru a exista? Cum să reuşeşti, când astăzi unele televiziuni, cele mai eficiente mijloace de propagandă politică, sunt nu numai afiliate politic, ci chiar deţinute de personaje odioase, implicate direct în politică, care cumulează calitatea de turnător şi de infractor, de foşti securişti şi comunişti sau de odrasle ale acestora deveniţi bogaţii ţării pe drumul scurt, pe firul scurt şi pe mintea scurtă a altora? Te duci la vot: Ionescu e un hoţ, Popescu e un escroc, Vasilescu e fiul lui Popescu, Tănăsescu silabiseşte în timp ce citeşte. Ce alegi? Cum alegi? Pui o ştampilă şi gata, pe urmă nu-ţi mai pasă că l-ai votat pe unul care te fură şi te omoară prin hoţia lui, pe un altul care nu e decât boul supus al celuilalt, că eşti complicele lui pentru că l-ai adus acolo? Un timp, eu însumi, le-am spus celor sătui de votul pentru răul cel mai mic să privească invers: votul pentru binele puţin mai mare. Dar, în afara unor cazuri punctuale bine documentate, nici această inversare nu e o soluţie pentru că, aşa cum răul mai mic devine tot mai mare an de an, şi binele puţin mai mare devine tot mai mic. Falimentul prin capitalismul de cumetrie securisto-coministo-mafiotă Evident, falimentul pentru cei din afara acestei Cosa Nostra. Falimentul societăţii româneşti. Falimentul poporului român, care e pe cale de dispariţie ca popor. Un sistem care în cei 23 de ani de la debut a mers tot mai prost se cheamă că nu e bun. Ce capitalist ar ţine, de exemplu, în întreprinderile sale un sistem care să-i aducă pierderi anuale tot mai mari şi apoi falimentul? Mahalaua, subcultura, primitivismul, interlopul, ca fenomen de masă şi cu reprezentare vizibilă în instituţiile statului, sunt cele care ne caracterizează. Deteriorarea noastră e atât de amplă, ca număr, şi atât de profundă în persoane, încât ar fi nevoie de zeci de ani, de schimbări masive de generaţii, de personaje ferme dar şi pline de fantezie şi de inteligenţă pentru a schimba  decisiv lucrurile. Dar de unde să le iei şi cum să faci să fie votate? Mai putem, oare, ieşi din această fundătură?                                                                                   Articol preluat – sursa http://www.evz.ro/detalii/stiri/vocile-dreptei-mahalaua-politicii-fundatura-in-care-a-ajuns-votul-universal-1021203.html#ixzz2JMR0cifj